Caldura sufletului I


Marele Impact a marcat schimbarea vietii asa cum era stiuta pe planeta. Un asteroid a intrat in coliziune cu Pamantul. Guvernele au incercat sa-l distruga, dar nu au reusit decat partial, multe resturi s-au imprastiat in toare directiile si au intrat in atmosfera ca o ploaie de foc pe o suprafata foarte intinsa, in urma acestui eveniment cutremure au avut loc peste tot, conditiile meteorologice s-au schimbat radical, unde nu ploua, acum ninge; unde era gheata non stop acum sunt anotimpuri si viata a explodat. In alte locuri viata a disparut complet. Zone, unde energia electrica venea datorita anumitor conditii meteorogice, au ramas peste noapte in bezna, iar banii nu mai aveau valoare; moneda de schimb a devenit mancarea si tehnologia solara, singura care mai oferea energie garantat. Orasele mari au disparut, impreuna cu locuitorii lor; au supravietuit majoritatea oamenilor obisnuiti cu greul si cei saraci, insa cel mai usor a fost pentu Naturisti, acestia parca ar fi stiut de eveniment, erau pregatiti si se izolau de restul populatiei, dar cand lucrurile s-au schimbat radical, acestia si-au cautat altii de acelasi fel pentru a face comunitati, constienti de faptul ca doar uniti vor supravietui. Intr-un fel era mai bine, lumea – ce a ramas din ea – devenise mult mai unita, rata criminalitatii a scazut considerabil. Legile si le faceau comunitatile, asadar nimeni nu indraznea sa faca vreo greseala majora pentru ca exista o singura pedeapsa, moartea.

Actiunea noastra are loc int-un orasel, unde singurele cladiri care au rezistat au fost cele mici, multe familii si-au pierdut casele sau rudele, prietenii, averile, dar impreuna cu cei care odinioara erau cei vazuti ca paria, acum erau vazuti ca indrumatori. Se facea ca intr-o seara friguroasa de iarna, cum nu a mai fost pana atunci in oras, cu un vant rece si usturator, iar zapada care se depunea intr-un ritm alert trasa pe fetele oamenilor urme rosii in piele. Animalele disperate lasau divergentele haitelor si se inghesuiau unele intr-altele avide de caldura si conduse de instinctele de supravietuire. O singura persoana mergea pe strada ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat in jurul lui, un baiat de 17 ani, si postura sa dreapta si increzatoare arata ca nu era deloc deranjat de frig, toata lumea mergea pe strada cocosata, cu ochii in pamant, el zici ca pasea intr-un univers paralel. Imbracaminea nu parea a fi asa de calduroasa, dar cu acest baiat lucrurile nu puteau fi luate ca atare. Nu de putine ori si-a lasat cunostiintele blocate cu ingeniozitatea sa, asadar nici acum lucrurile nu puteau fi prea normale.

Cum mergea si privea lumea din jur cu un zambet ironic avea doar un singur gand, acela de a tipa in gura mare cat de simplu este sa te simti calduros si sa nu mai suferi, dar amintirile il bantuiau, amintiri cu oameni care l-au luat in ras cand a prezentat si alte idei “revolutionare” si a vorbit unor ignoranti. Singurii care il ascultau, la inceput din bun simt si mila, erau prietenii apropiati care se lasau pe mana lui drept cobai, dar cu timpul acestia au observat ca ceea ce facea el chiar functiona si daca nu la nivelul preconizat, macar mai eficient decat inainte de modificare. Revenim la Adur, ca asa il cheama pe tanar, care plimbarea sa sfidatoare avea doua scopuri, unul de a-si testa noua descoperire, un material termoizolant, si celalalt de a merge catre persoana ce si-o dorea cel mai mult in lume, Jaraia, o fata pe care a intalnit-o din intamplare in timp ce o inventie de-a sa a incetat sa mai functioneze si asa a dat peste ea, de atunci s-a indragostit lulea.

Cu toate ca Jaraia stia ce sentimente are Adur pentru ea, nu era hotarata sa se lase impresionata si ea astepta inca persoana care sa fie perfecta din toate punctele de vedere; era constienta ca nu exista perfectiunea, dar parca nici Adur nu era suficient de bun pentru ea, cu toate acestea il indragea ca prieten, se simtea bine in compania lui, dar sentimentele ei ramaneau ingradite de idei preconcepute, materialiste, cu toate ca nu intelegea puterea dragostei si ce ar fi facut din Adur.
Jaraia statea singura in apartamentul mostenint de la parinti, acestia s-au stins la cativa ani de la Marele Impact, trebuia sa isi poarte singura de grija, dar impreuna cu vecinii iubitori si intelegatori care au pierdut si ei persoane drage, a fost adoptata ca si fata lor, si era iubita si indragita. Ajuta cum putea comunitatea, nu cerea decat sa poata trai, dar era putin trista, asteptarile ei de o viata intreaga s-au naruit si de atunci a trebuit sa se multumeasca cu ce a ramas. In aceasata zi geroasa Jaraia statea la geamul bucatariei sale, situata la etajul doi, astepta sa se fiarba legumele, era ziua cand trebuia sa gateasca pentru locatari. Si cum se fierbeau cele de pe foc, il vazu pe Adur pe strada si pentru o clipa nu ii venea sa creada ca este el, hainele erau ale lui dar nu se comporta deloc ca el. Ceva nu era in regula. Un sentiment de teama o cuprinse, sa fie cumva un impostor care se dadea drept Adur pentru a nu fi recunoscut sau doar o coincidenta, dar totul s-a lamurit cand personajul si-a ridicat privirea inspre ea si i-a facut cu mana, un sentiment cald de liniste a inmuiat-o, mai sa cada de pe pervaz. Pentru prima data un sentiment strain a cuprins-o, un sentiment de teama, cum nu a mai simtit pana atunci pentru el. Surprinsa a ramas blocata, se uita in jurul ei pentru ceva nelalocul lui, nu observa nimic si pleca spre usa. O deschise si asculta, la parter se auzi usa de la intrare si cum cineva tropaia si se scutura. Imediat pe balustrada de lemn aparu o mana, urma si un chip cunoscut, era Adur care privea in sus spre ea. Se retrase rusinata si obrajii ii ardeau. Dandu-si seama de acest lucru fugi repede in apartament si se aranja, totusi inainte de a se indrepta spre usa mai arunca o privire in strada dar nu observa nimic iesit din comun. Singurul lucru care ii atrase putin era cerul, o culoare sumbra incepea sa acopere norii, prevestind o furtuna. “Ce o fi in capul lui de a venit pe vremea asta, sper sa nu stea mult, altfel nu va putea sa plece…” Batai in usa o facura sa tresara.

– Da! Imediat, acum vin. Se repezi spre usa, speriata de parca ar fi facut ceva rau. Deschise usa si Adur statea cu obrajii usor inbujorati dar mai mult ca sigur ca era din cauza vremii, nu pentru ca ar fi avut in fata cel mai scump lucru din lume.
– Intra, ce mai stai, se face frig. Spuse ea cu o voce tremuranda si Adur nu astepta sa i se zica de doua ori. Se citea pe fata lui nerabdarea si emotia.
– Jaraia, am o veste foarte buna pe care as dori sa ti-o spun tie inaintea celorlalti, era totul un zambet cuvintele ii alergau pe buze de parca nu ar mai fi fost ziua de maine, ii cuprinse fara sa isi dea seama mainile in palmele lui ireal de fierbinti si se apropie foarte mult de ea, cativa centimetri stateau inre buzele lor. Am descoperit cum sa facem fata acestor vremuri grele, am creat un material care, pe langa faptul ca este usor, este foarte calduros si cu putin efort il facem sa reziste uzurii rapide.

Pe moment nu a reactionat dar vazand ca se apropie foarte mult de Adur, si-a luat o pozitie distanta, si-a retras mainile din ale lui si ca sa se scuze s-a indreptat spre aragaz. Privirea lui plina de entuziasm si-a pierdut din intensitate, zambetul i-a fugit.
– Ma bucur pentru tine, dar nu ai vazut ca se apropie o furtuna?! Nu putea sa mai astepti pana se schimba putin vremea…
– Stii doar ca nu se schimba vremea asta nenorocita! Totusi e mai bine ca inainte de Impact, pe frig te poti imbraca, poti construi sere, inainte pe seceta aia nu puteai creste nimic. Deodata isi aminti ca datorita Impactului ea si-a pierdut parintii si incerca sa schimbe subiectul, cuprins de remuscari. Este ceva foarte simplu ceea ce am creat, este un fel de spuma-burete, doar ca daca se uda – si scoase o bucata de material vascos – isi schimba proprietatile imediat. Trebuie sa fac ceva sa il ermetizez sau sa il fac impermeabil. Nu este asa ca e nemaipomenit? Dar privirea ei se pierduse in oalele de pe aragaz, mintea ii zbura in anii trecuti cand lucrurile erau roz, sau asa credeea ea, tacerea il cuprinsese si pe Adur.
– Vreau sa stii ca prima haina funtionala o sa fie special pentru tine, Jaraia! La auzil numelui ei parca cineva a tras-o de mana, analizand ce a auzit zambi fugar si raspunse:
– Nu este nevoie sa imi faci mie, mai bine fa pentru cei care conteaza cel mai mult.
– Dar pentru mine tu esti cea mai importanta persoana si conteaza foarte mult sanatatea ta, nu as vrea sa patesti ceva.
– Adur, am mai vorbit despre asta – sentimentul de neliniste surprinse iar – imi esti un foarte bun prieten, imi placi dar …
– Dar nu sunt ceea ce cauti, stiu asta – fortand un zambet spuse – totusi nu ma poate opri nimic sa nu sper ca intr-o zi totul se va schimba. Exact cum s-a schimbat si materialul acesta, am adaugat un mic ingredient in formula si s-a schimbat radical.
– Vezi ca eu nu sunt un experiment de-al tau. Raspunse ea razand si amenintandu-l cu lingura aburinda. Ai grija ce aduci in preajma mea sa nu aibe rezultatul opus. Amandoi incepura sa rada.
Afara se intuneca din ce in ce mai mult si mult prea devreme pentru ora amiezii, Adur se apropie de pervaz sa vada mai bine, fiind asa de emotionat nu observase pana atunci nici o schimbare.
– Se pare ca o sa fie o noapte lunga si agitata, se pare ca vine o furtuna groaznica, ar fi mai bine sa ma duc sa anunt agricultorii sa ia masurile necesare, daca nu au fost deja anuntati.
– Ai grija ce faci, sa nu pierzi timpul gura casca pe drum, stii ca se poate inrautati vremeea aproape instant – spuse ea ingrijoarata si acest lucru se simtea in vocea ei.
– O sa am mare grija, nu o sa te las singura niciodata, promit asta. Ea simti iar ca o trec fiorii in clipa in care Adur trecu prin spatele ei o lua in brate o stranse. Mirosi adanc sa isi umple plamanii cu mirosul ei minunat, ii dadu drumul, o saruta pe obraz si pleca spre usa.
– Adur… spuse ea
– Da?! Se opri brusc ca lovit de traznet si privirile lor se intersectara
– Ai grija, nu face nimic prostesc, te rog. Un zambet divin se asternu pe chipul ei sau asa il vazu el si emotionat, cu ochii plini de fericire ii arunca inapoi un zambet larg si dadu din cap.
Usa se inchise si singurul lucru care se mai auzea era clocotul apei. O senzatie de singuratate o cuprinse si se uita pe geam sa vada incotro merge. Aparu si el imediat si se indrepta spre sere, mentinandu-si ca si inainte postura dreapta. “Ce se intampla cu mine, parca s-a schimbat ceva in el, sau mai degraba in mine…” cu tamplele in palme incerca sa scuture aceste ganduri si se intoarse la ale ei, dar mintea ei zbura spre alte locuri.

Click pentru continuare


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *