Amintiri pierdute (5)


Privirea agera ii adu aminte de perioada cand sabia vorbea de multe ori in locul lui, si stiind prea bine ca semenele nu prevesteau nimic bun parul i se zburli ca pe un animal incoltit. Copii speriati tipau cat ii tineau plamanii prevestind pericolul, din casa femeia ingrijorata iesi in prag si stergandu`si mainile de sort, chema ceilalti copii din casa sa i se alature. In sufletul ei ceva se rupea, lacrimile ii curgeau pe fata fara ca ea sa le poata controla. Imediat cum le stergea, altele mai sarate luau locul.
“Copii, fuga luati de`ale gurii, haine si fugiti in pivnita, vin si eu imediat. Halla, ai grija de fratii tai”. Fata ascultatoare nu statu mult pe ganduri si se supuse. Strangandu`si parul negru intr`un coc pentru a`i usura munca, intinse pe masa o panza in care arunca alimentele la nimereala, ceilalti adunasera haine de care credeau si ei ca sunt bune si potrivite. Mama lor era afara la fantana cu doua galeti, le umplu si le duse in pivnita. Copii erau deja acolo, speriati, discutand si nestiind despre ce e vorba. Halla ajunse si ea cu mancarea, o aseza pe o cutie, si se uita nedumerita spre mama ei.
– Ceva se apropie, si se pare ca tatal vostru e ingrijorat, incearca sa tii copii calmi, ma duc sa vad despre ce e vorba. Isi lega strans baticul si iesind afara mintea ii zbura la cele mai strasnice idei, care mai de care mai ciudate, nestiind ce se intampla, mintea ei incerca sa gaseasca o solutie, o rezolvare logica. Aerul electrizat avea un efect paralizant, imaginea stranie i se intiparea in minte. Cerul nu mai era cer, era un ocean de curenti, de nori furiosi, fulgere dansau in toate directiile si zgomotele incepeau sa rasune din ce in ce mai tare. Un traznet o trezi din transa si isi aduse aminte ca Tal`Mek era inca pe camp. In orizont femeia observa un nor de praf care se marea intr`un ritm rapid. Vru sa alerge dupa barbatul ei iubit dar instinctele materne o impinsera alaturi de copii, ingrijorarea o napadi si in cateva clipe era alaturi de odrasle. Cand ajunse la ei erau in beci, cu proviziile pregatite, vorbind, mai in gluma mai in serios. Cei mai mici mai mult curiosi decat speriati.
– O sa fie totul bine nu trebuie sa va speriati, incerca sa ii minta, dar cu totii vedeau ca tremura, vocea i se schimbase, tonul nu inspira incredere si ochii ii erau inlacrimati. Intr`un suflet erau langa ea, imbratisati, rugand zeii sa ii ajute, simtind si ei primejdia si instinctual adunandu`se.
Intre timp, Tal`Mek era gata sa isi infrunte adeversarii, muschii pe el erau incordati, sudoarea i se oprise in broboane pe tot corpul care din cauza electicitatii din aer il piscau si ii creau contractii involuntare. Incet incet norul prindea formele unui grup de calareti insotiti de cateva trasuri transportoare. Era convins acum ca grupul care se apropia avea intentii ostile, si inarmat cu ce avea la indemana se pregati sa`l infrunte. Spre suprinderea lui, cu apropierea lor trupurile luau forma umana si detaliile imbracamintii deveneau mai clare, insemnele pareau cunoscute, ca ale armatei regatului. Putin mai linistit, era constient acum ca nu erau trupe ostile, dar nici intentiile nu puteau fi pasnice. Cine ar fi trimis atatea trupe ca sa vorbeasca cu un om? Chiar daca acum era sigur de provenienta soldatilor, nu ii putea identifica, mastile le ascundeau fetele, pana si magicienii aveau fetele ascunse. Probabil erau trupe de elita. Trupa se opri in fata lui, si salutand in stilul cunoscut se prezenta:
– Bine te`am gasit, Mare Comandant Tal`Mek.
– Bine ati venit, daca pot spune asa. Ce vant va aduce pe aici? Spuse uitandu`se in spatele lor la furtuna care se apropia rapid, mai infricosatoare decat trupa din fata lui.
– As fi vrut sa ne fi intalnit in conditii mai prielnice, dar ce pot sa zic,aratand cu degetul in spate, furtuna ar fi motivul daca iti vine sa crezi. Vine dupa tine si va distruge totul in calea sa pentru a pune mana pe sufletul tau.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *