Amintiri pierdute (1)


Campul de batalie era acoperit de o ceata rosie, linistea era spulberata doar de croncanitul corbilor care anuntau sfarsitul luptei. Luna argintie avea si ea acum o tenta rosie .Viermii se scaldau in rani adanci pline de sange, bucurandu-se de acest paradis. Mirosul ar fi intors stomacul oricarei vietuitoare, pana si corbii pareau scarbiti dar foamea si setea ii impingea inainte. Pe alocuri se mai vedea cate o mana ranita scaldata intr`o mare de sange care cu ultimele puteri incerca sa miste corpul atarnand de un fir de viata, curand spasmele puneau stapanire pe trup sub puternica presiune a mortii ca in final acestea sa cedeze spre deliciul viermilor si corbilor. Pe alocuri sangele rosu era amestecat cu al altor specii, nuante de mov , violet si aproape negru, roz si uneori chiar verde, cu toate acestea sangele marcase si pamantul si aerul, pamantul era acoperit de o perdea rosiatica. Nici o alta vietate nu indraznea sa intre in aceasta vale, doar pe margine mai indrazneau soparle sa mai traga un fost razboinic pentru a-si umple stomacul, lupi cu coltii cat pumnalele se avantau speriati parca de o prezenta mai puternica decat moartea in grupuri pentru a`si potoli foamea si a puilor ce`i asteptau infometati. Nici un alt animal nu indraznea sa se avante prea mult. Aerul era imbibat cu teama si se intindea pe timpul zilei departe. Noaptea era singura oportunitate ca alte creaturi decat corbii si viermii sa se bucure de uriasul festin. Un corb luat prin surprindere de miscarea subita a mesei sale din care lipsea acum o parte din fata scoase un croncanit ascutit si se retrase la o alta masa cu o privire speriata asupra fostei sale mese. Cadavrul apartinand unui mercenar gorak se ridica parca din morti pe`o parte si ateriza intr`o balta de sange. De sub el isi facu loc o mana urmata de niste sunete pline de durere, urma o alta mana , trupul unui om se ridica in sezut cu o indemanare demna de un nou nascut. Privirea pierduta in intuneric il facea pe norocosul nostru razboinic sa se intrebe unde era. Ranile care`i acopereau corpul nu`i fusesera acoperite inca de viermii nesatuli, corpul gorakului il aparase si de pofta corbilor. O durere de cap il impiedica sa realizeze unde era , putea doar recunoaste ca mirosul avea sa`i vina in curand de hac daca nu pleca de acolo repede. Mainile ii pareau prea mari si prea grele sa le miste, il dureau toate incheeturile, toate ranile, avea impresia ca a stat acolo zile, saptamani, parca muschii i se atrofiasera, inconstient de ce se intamplase , taieturile si vanataile marisera volumul membrelor . Armura stramba si gaurita i se parea rece si stanjenitoare dar probabil era singurul lucru care il salvase. Stranse din dinti, pana si acest gest ii cauza durere, si cu greu si`o desprinse si o inlatura, astfel miscarea deveni mai usoara. Se ridica intr`un genunchi si cand incerca sa se ridice complet in picioare , simti ca acestea sunt cu totul dimpotriva. Dezechilibrat se prabusi in fata, ca un copil care face primii pasi. Dupa mai multe incercari nereusite , ajunge sa stea in capul oaselor. Privirea ii era impiedicata de sange, sange inchegat pe tot corpul, cu miscari incete isi sterse fata si avu impresia ca de fapt nu e mana lui care il sterge, ca este a unui strain, iar mana simti par aspru care se freca de aceasta atingand fiecare nerv trimitand durere catre fata pe care tocmai ii cauza durerea. “Ce se intampla cu mine, unde sunt si cel mai important cine sunt ?” fura primele lui intrebari pe care si le puse urmate de o sfortare de a`si aduce aminte amanunte dar acestea aducandu`i o alta durere, o durere interioara aproape insuportabila. Punand aceste ganduri de`o`parte simti ca puterea ii revine incet. “Mirosul acesta, e … groasnic, trebuie sa scap de aici.”

Cu pasi mici, impiedicati incepu sa se indeparteze de locul unde s`a trezit dar in ce directie sa mearga, peste tot era aceeasi priveliste, corpuri din diferite rase, ramasite , arme de diferite marimi scufundate in balti sangeroase. Strigatele corbilor sunau de nenumarate ori in mintea lui, impingandu`l sa plece cat mai repede de acolo. O briza usoara il lovi din stanga urmata de sunete diferite de cele ale pasarilor care`l inconjurau. Incet se obisnui cu lumina pala si cu imaginea inspaimantatoare. Fetzele celor care formau covorul erau blocate cu diferite expersii, majoritatea cu spaima, frica si in cautare de mila, altele incomplete, mancate de viermi si de pasari, cei mai bine prezervati si fara nici o expresie raman ale draksilor, o temuta si puternica specie, derivata din reptile, de marimea unui om chiar si mai mari, temute pentru ghearele si dinti ascutiti si combinati cu otrava doar de ei suportata, bestiile avand diferite tipuri de otrava, cea mai slaba doar paraliza in zona ranii, iar cea mai periculoasa era un fel de acid care ardea aproape orice era viu, chiar si plantele erau usor afectate. Eroul nostru simtea nesiguranta in aer, lua de pe jos o sabie dar durerea il impinse sa aleaga ceva mai usor , un cutit incovoiat de marimea a trei palme, suficient de lung sa`l apere si usor sa`l poata lua cu el. Incet incet corpul isi revenea in simtiri, durerile erau mai suportabile, dar era o durere de care nu putea sa scape, una care`l macina in interior, care nu`i dadea voie sa realizeze cum a ajuns acolo, ce s`a intamplat. “ Blestemate fie gandurile astea dureroase. Nici nu stiu in ce directie sa merg, nici nu mai stiu de unde am plecat” strigase cu putere sfidand muschii incordati care trimiteau durerea mai departe spre oase. Un moment de liniste, bataile de aripi ale singurelor alte vietati din preasma l`au trezit la realitate “Spre sa fie un vis, un vis urat … dar durerea e atat de reala” punand mana pe antebrat simti taieturile si usturimea, dar in acelasi timp era constient ca nu il mai durea ca la inceput. “Incotro ?” dupa cateva clipe admirat peisajul dezgustator s`a decis “Orice directie e la fel de buna ca oricare” si lasand mana jos isi continua drumul in directia brizei, simtea nevoie de aer proaspat.

Dupa cativa pasi o briza il lovi dar nici un sunet nu urma adierea de aer proaspat, picioarele incepura sa i se miste din ce in ce mai drept, miscarile devenind mai agile, arma aproape nici nu se mai simtea in mana lui puternica, durerile incet incet il paraseau dar tot il stanjeneau cand atingea cu mana de un fost camarad sau dusman. Incepea sa sara peste obstacole cu agilitatea unei pisici, tot timpu mergand spre est, in departare se afisau prin ceata dealuri cu tot felul de umbre sinistre “Poate e cineva acolo, trebuie sa fie cineva ramas” isi spuse cautand speranta, doar atat avea, spera ca unde va ajunge va gasi un raspuns, orice indiciu era bine venit. Sunete vagi parca ii sunau in minte, se opri si incerca sa analizeze din ce parte veneau. Ceva se misca pe pamant, “Un supravietuitor ?” isi spuse largind ochii si isi ascutii si mai mult auzul, cu pasi mici silentiosi se indrepta mai aproape de sunet. Din ce in ce pamantul se ridica spre un deal iar covorul de victime se rarea, realizand ca se apropia de marginea infernului. Incet umbre prindeau forma in fata lui, intr`adevar pe jos erau doua umbre care se indreptau in aceeasi directie ca si el, dar mult mai incet ca el. “Hei , e cineva acolo ? Cine esti ? Raspunde” dar intrebarile lui avura un alt raspuns. Linistea se asternuse sublim, in locul unei voci auzi doar un usor fluierat printre dinti. Cu grija se apropie de umbre, una din ele se ideparta alta ramanand pe loc. Lama cutitului relfecta razele lunii, asteptand sa apere noul stapan. Cu pasi mici urmati de vorbe se apropia si mai aproape de prima umbra “Nu va vreau raul, vreau doar sa va ajut, sa va intreb cateceva” dar raspunsul veni doar din distanta , acelasi shuierat usor. Crezand ca erau doi oameni se apleaca cu atentie asupra primului, mainile lui uriase si aproape fara simt in ele puteau sa`si dea seama ca noul sau prieten nu dadea semne ca ar fi constient, cu o examinare mai atenta si cu un ochi pe cealalta umbra descoperi urma de muscaturi in carne, intoarse corpul cu fata in sus si o imagine bine cunoscuta ii lovi privirea, miscare multa pe o mare parte a corpului il facu sa tresara, muschii actionasera independent si il ridicasera in picioare. Pregatit de lupta se uita in jurul lui, deodata cealalta umbra se apropie dintr`o parte cu un suierat strident. Riduri ii aparura intre sprancene ca urmare a incordarii , ochii deja fixasera noua tinta ce acum prindea formele unei soparle, un predator care pe un om obisnuit l`ar fi ingrozit si paralizat, dar eroul nostru era condus ca o marioneta doar din instinct, miscarile erau bine masurate. Atacul surpriza fu in zadar, aceasta nu musca decat aer, un alt suierat urma ca o mustrare a atacului slab. Cu un salt demn de o pisica eroul ateriza pe spatele ei incercand sa evite muscaturile creaturii, ridica arma si cu o lovitura puternica penetra craniul cu usurinta, parea ca taie o panza dar sunetele oaselor sparte ii sunau in minte, durerea insuportabila ii trezi sentimente nedorite, imagini ale unor lupte alergau prin mintea lui, erau asa de multe ca nu se putea controla. Cazu in agonie pe iarba racoroasa, urletele ieseau pe rand din gatul lui puternic, dar erau urletele durerii nu ale victoriei, soparla inca mai misca coada dar fara control, fiara murise , cutitul era inca in teasta acesteia. “Trebuie sa ma concentrez, ahh, pe toti zeii, de ce mi se intampla asta!” isi spuse in timp ce durerea incepea sa il paraseasca. Cu ochii mici, incepu sa distinga conturul lunii, lumina lunii il calma mai usor “Asta e , trebuie sa ma concetrez asupra lunii, ea ramane la fel de rece orice s`ar intampla, trebuie sa fiu la fel ca ea, rece si nepasator”. Cu o mana isi sterse broboanele de sudoare care ii acopereau fata, realizand ca lupta cu reptila a fost chiar reala se regasi langa lesul acesteia, scoase cu usurinta cutitul si se ridica in picioare. Aerul parea din ce in ce mai curat. Cazatura ii deschise cateva rani pe brate, sangele curgand usor pe corpul voluptuos. Mai departe spre est vazu conturul unor corturi, unele in paragina, altele inca in picioare, cativa copaci ofereau pe timpul zilei protectie de razele soareului arzator unde liderii diferitelor legiuni discutau, planuiau urmatorele atacuri. Tot aici se tineau si discursuri asupra izbandelor din ziua respectiva. Cu precautie , analizand orice sunet suspect, eroul se indrepta catre corturi, in departare se auzea inca festinul corbilor, alti necrofagi ca cel intalnit mai devreme se luptau intre ei. Ajunse in cele din urma la corturi, dar nu era nici urma de vietate, o masa lunga din lemn era amplasata sub copaci, scaunele erau aruncate in toate directiile, ca urmare a unei lupte. Cateva corturi aratau jalnic, cu peretii taiati de sabii, inauntru resturi de uniforme si de oase formau o idee a festinului dus de salbaticiuni. Tot ce putea fi mancat de carnivore disparuse de mult. Arme si armuri erau imprastiate peste tot “Atacul trebuie sa fi fost unul rapid, armele astea nici nu au fost folosite, dar cine era aici, cine i`a atacat ? Eu de partea cui …” si incepu sa se simta ametit, imagini cu oameni certandu`se cu alte fiinte imbracate in armuri il napadeau, rasete si urale ii rasunau in minte. Impiedicandu`se cazu jumatate afara din cort, durerea blestemata iar il cuprindea, trebuia sa scape de ea, privind in sus vazu luna acum in splendoarea ei, argintul i se oglindea in ochi. Ca paralizat uita sa mai clipeasca , isi cauta linistea in razele lunii, si incet simti cum simturile ii revin, trezit ca dintr`o betie isi recapata postura de om. “Ceva imi zice ca de partea lor am fost, dar de partea cui ? Ce cautam aici ?” scuturandu`si mintea de aceste ganduri isi spuse ca prezentul e mai important ca trecutul. In alt cort ,aflat intr`o stare mai buna, gasi pe o masa diferite fructe si ierburi, repezindu`se ca un vultur asupra prazii incoltite, infipse cutitu in masa si apuca cu ambele maini sa muste isteric , foamea il cuprinse din senin. Nu mai auzea, nu mai vedea, doar manca, cu o pofta nebuna, parca nu ar fi mancat niciodata si trebuie sa manance pentru a umple golul din el. Unele fructe incepura sa se descompuna, sa prinda un miros ciudat, dar pentru el nu conta, golul din el trebuia umplut. Daca l`ar fi privit un alt om ar fi zis ca e un animal, si daca l`ar fi privit un animal ar fi fugit de teama sa nu devina urmatorul in meniu. Dupa cateva minute de la potolirea foamei care il rodea acesta s`a oprit, simtindu`se oarecum satul, dar nu era, aceste cruditati nu faceau altceva decat sa ii astampere focul interior, sintea nevoie de carne de energie. Setea ii ardea gatul, gustul din gura prindea forme si nu era deloc placut, cu o privire scurta aruncata prin cort si descoperi un vas unde apa era acoperita cu o perdea de petale, rosii si galbene, mirosul trandafirilor dadea o aroma oarecum de elixir. Dupa ce isi potoli si setea , dori sa`si schimbe hainele imbibate cu mirosul sangelui, dar pielea lui era mai murdara ca hainele, traia cu impresia ca nu se ia sangele si mirosul e permanent. In cortul cel mare gasi pe masura muschilor lui dezvoltati o pereche de pantaloni din piele neagra, ce au apartinut unui cavaler, acestia se purtau pe sub armura de metal pentru a facilita purtarea si a nu provoca rani; ochii i se asezara pe o bluza alba, proprietarul neavand sansa sa o poarte dupa culoarea impecabila si starea perfecta in care se afla, armurile din metal nu erau pe placul lui iar ranile nu il ajutau sa le poarte, cauta si prin alte corturi pana gasi intr`un cufar o armura de piele maronie, catifelata, umarul stang fiind acoperit de placute argintii si cu intarituri din piele neagra mai aspra in dreptul coastelor, in schimb spatele era foarte moale facilitand miscarea, doua agatatori atarnau pe spate. “Hmm… asta pare a fi o armura de arcas, iar in clipa aceasta mi`ar prinde bine ceva usor” spuse apasand usor cu mana peste desenele ciudate cauzate de diverse taieturi. Indesa hainele intr`un sac din care scoase ce nu`i trebuia. Mai lua cateva merinde pentru drum, si usoara lui arma la brau, cutitul salvator, si o sabie usoara a carei teaca incapu usor in sac. Cu ochii grei si privirea tulbure, de parca oboseala il tragea de ploape si ii sufla in minte indemnuri la odihna, privi fugar asupra cetzei purpurii si simti fiori pe sira spinarii. “Locul asta e blestemat, si daca nu … atunci eu sunt” spuse intr`un final. Incepu calatoria spre est, cat mai departe de acel loc bantuit de pradatori insetati de sange. Cu toate ca alerga parca ceva il tragea inapoi, oboseala il prindea de umar si`l tragea in joc spre verdeata, se scutura si singurul lucru care il trezea era briza racoroasa a noptii care ii dansa pe fata si prin par, avea impresia ca ranile mai mult il gadilau decat sa`l doara. Lumina argintie a lunii ii calauzea drumul printre copacii intunecati, care in umrele lor sinistre aratau ca niste giganti ce radeau la trecatori. Sudoarea i se intindea pe frunte, buzele i se uscasera, muschii bine dezvoltati dadeau sa plesneasca in urma efortului depus, dar el tot alerga, impins fiori reci prin cranguri si desisuri. Ramurile copacilor si buruienile il plesneau pe unde apucau.

Click pentru continuare


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *