Caldura sufletului IV


Click pentru prima parte

Profesorul nici nu voia sa auda, treburi mult mai importante ca somnul aveau sa se intample, nu era timp pentru asa ceva, “Da draga mea, o sa dorm cand sunt obosit” obisnuia sa zica si pleca sa se odihneasca dupa nenumarate ore petrecute in laborator. Acest lucru o intrista mult pe Neeve, stia ca este singura persoana la care mai tinea si era in viata. Nu voia sa fie singura, ura acest lucru mai mult ca rautatea oamenilor. Aparitia lui Adur si faptul ca ii obosea tatal mai mult decat era deja o deranja si acest lucru se vedea in privirea ei usturatoare, priviri ce rosteau cuvinte mai rele decat putea sa pronunte gura ei. Adur nestiind de ce le primeste paru surpins, nu se simtea vinovat cu nimic. Orele si experimentele curgeau foarte repede, in acest timp ceru voie sa se uite prin laborator, promitand sa nu strice nimic. Neeve il urmarea peste tot pentru a fi sigura ca nu insuseste una sau alta. Intr-un final profesorul casca si se sterse la ochi, oboseala triumfa si ii chema sa le vorbeasca:
– Pentru astazi vom lua o pauza, nu vreau sa stric micile progrese pe care le-am realizat, propun sa luam o pauza pe ziua de astazi. Cum ziceai ca te cheama?
– Adur il cheama, spuse ea pe un ton rautacios, si cred ca este timpul sa se intoarca de unde a venit, multumim pentru vizita, speram sa nu te vedem prea curand.
– Neeve, nu stiam ca am o fata asa prost crescuta, si dupa privirea tatalui ei rosii si arunca ochii in pamant, isi ceru scuze, par isi mentinea opinia.
– Nu este nici o problema profesore, pot sa vin si maine sau in cateva zile momentan trebuie sa gasesc mai mult material.
– Dar nici nu se pune problema, este miezul noptii afara, foarte frig si periculos, padurile sunt pline de animale salbatice, tare imi e ca nu vei ajunge la destinatie. Poti sa dormi in una din casutele intretinute. Neeve iti va arata drumul, draga mea – o prinse usor de umar si ii zambi – condu-l te rog pe acest tanar, pune-I la dispozitie asternuturi, patura si cele necesare, presupun ca vrea sa se si spele, da drumul la apa calda. Aceasta se bucura cand isi vedea tatal in starea aceasta, inainte de Impact era tot timpul asa, iubitor, dar dupa aceea de la moartea mamei sale s-a schimbat, s-a scufundat in munca din ce in ce mai mult, sa scape de durerea ce il macina. Se intoarse spre Adur si ii spuse pe acelasi ton strict:
– Urmeaza-ma, sa nu faci risipa de apa, cu greu facem rost de energia necesara, si sa stii ca multa mancare nu avem nici noi, sper sa ai provizii cu tine. Iesira din laborator lasandu-l pe profesor sa inchida. Odata afara si cu rucsacul la el, il conduse la una din casutele din apropiere, descuie usa, aprinse lumina, si intra urmata de Adur. Am transformat aceasta casuta intr-o magazie, ai grija ce faci pe aici, baia este inca functionala – aprinse lumina intr-o camaruta care inca avea scopul initial, de baie – sa nu faci risipa cu apa si ai grija sa nu dispara nimic, voi veni dimineata sa verific, asta daca vei mai fi aici. Eu am terminat, noapte buna.
– Stai putin, am si eu o intrebare daca se poate, vad ca folositi energie electrica, dar este noapte, de unde faceti rost de ea? Adica singura sursa de energie stiu ca este cea solara, totusi este noapte si aveti energie…
– Daca tatal meu va dori sa iti spuna atunci o va face, pe mine nu ma poti face sa vorbesc. Am plecat ca mai am si alte lucruri de facut decat sa iti raspund tie la intrebari. Iesi tragand cu putere usa dupa ea, scotand si mai mult in evidenta faptul ca nu era deloc multumita de prezenta lui acolo.
Dupa o baie rapida si o cina saracacioasa se baga la somn, dimineata nu reusi sa se trezeasca prea devreme. Oricum cand a facut-o era nerabdator sa mearga sa il intalneasca pe profesor. Se schimba si cand deschise usa sa il caute, gasi pe usa un bilet “Tata inca doarme, pregatesc mancarea, daca vrei sa mananci atunci trebuie sa o castigi” urmata de o sageata in jos catre o lopata sprijinita de tocul usii. Peste noapte ninsese dar nu foarte mult. “Nimic in viata asta nu este gratis, totusi mancare calda nu am mai mancat de ceva timp” spuse el razand. Nu astepta mult, se inviora putin sa scuture bine somnul si puse mana la treaba. I-a fost usor cu poteca deja definita, termina intr-un timp relativ scurt, iar mirosul de mancare gatita il imbata. Continua sa curate aleea si la sfarsitul ei gasi un alt bilet “Cand termini mergi si te spala, masa o sa fie gata imediat, lasa lopata aici!” si o alta sageata ii indica locul unde sa o lase. Se conforma si condus de miros ajunse exact la bucatarie. Aici Neeve terminase deja de pus masa, dar profesorul nu aparuse inca.
– Ajuta-ma sa aduc oala cu mancare cat aranjez pe aici, este cea acoperita cu farfuria, si sa nu iti bagi nasul prin ea. Adur se conforma, oarecum ii era frica de ea, parea o fata pasnica dar pericole nebanuite se ascundeau sub pielea ei. Cand totul era gata ii facu semn sa se aseze la masa, Neeve disparu si reveni insotita de tatal ei, acestia aveau o discutie in care ea parca il certa si el o linistea ca nu este nimic grav. La inceput Adur era putin timid, nu recunostea nici jumatate din lucrurile de pe masa, nu stia ce si cum se mananca si se lua dupa ceilalti doi, profesorul se amuza de pe urma lui si il incuraja sa manance fara jena, dar Neeve protesta. Cu toate acestea tatal castiga disputa si Adur incepu sa manance pe saturate. Dupa masa adur se oferi sa o ajute pe Neeve sa stranga masa, dar aceasta il refuza “Cred ca mai ai treaba pe afara, celulele solare nu o sa se curate singure.” Aratand cu degetul spre acoperis. Celule solare, nu ii venea sa creada, citise despre ele, dar nu vazuse pana atunci, curiozitatea l-au facut sa isi uite si bunele maniere si cu nerabdare s-a indreptat spre usa, isi aduse aminte in cele din urma sa multumeasca pentru masa si sa isi continua drumul afara. Munca nu era una obositoare, dar de durata de frica sa nu le strice. Termina cu ele si cobora sa il caute pe profesor, il gasi in laborator lucrand de zor, Adur i se alatura si se absorbi imedait in descoperiri, prindea chiar repede termenii si procedurile folosite de profesor asa ca la unele etape se oferi sa il ajute si sa faca chiar el. Acesta se bucura ca avea un asistent care sa ii usureze munca, chiar daca era un novice. Din dinstanta doi ochi ii analizau, plini de tristete si totodata de bucurie, pentru ca tatal ei se schimbase putin de cand venise acest tanar. O lacrima I se scurse pe obraz, se intoarse si pleca la treburile ei. Ziua trecu foarte repede si descoperi multe lucruri noi si importante, cu ajutorul bibliotecii profesorului afla si unde putea sa caute cabrilele, caci asa se numea ce cauta el. Neeve veni si anunta ca cina este gata si ca se facuse deja foarte tarziu si ar trebui sa se odihneasca, puteau continua cercetarile si ziua urmatoare, cand erau odihniti si cu mintea limpede. Adur simtindu-se obosit si lihnit de foame astepta ca si profesorul sa ii urmeze dar acesta era indecis, totusi la insistentele fetei acesta ceda si incepu sa opreasca aparatele. Dupa masa isi urara noapte buna si plecara spre casute. Pe drum Neeve isi ceru scuze pentru felul in care s-a purtat inainte, il credea intr-adevar o persoana rea dar acum a vazut ca era altfel, zambi si se retrase la adapost. Adur zambi si pleca si el la culcare. Facu o baie si se intinse istovit in culcusul facut din teancul de paturi si perne. Chiar si asa nu putea sa doarma bine, orice ar fi facut tot nu era ca patul sau, vise care mai de care mai ciudate i se aratau, ba se facea ca orasul era in mijlocul verii plin de caldura, flori cresteau pe jos, copii se jucau fericiti pe strada, toata lumea radea si voia buna plutea in aer, dar dintr-odata nori grei se abatura peste oras, toti mirati se uitau spre cer, vantul se intetise, frigul cobora ca o ceata peste tot, o furtuna puternica porni insotita de ninsoare. Lumea alerga inspaimantata pe strada, copii plangeau. Pamantul incepu sa inghete, parinti isi strigau copii, acestia fugeau dezorientati, iar el nu stia pe cine sa ajute mai repede, cum ajungea la cineva acestia ori dispareau ori se transformau in gheata, atunci in minte i-a venit o persoana, Jaraia, incepu sa o strige dar parca vocea lui nu avea putere mai mare ca a unei soapte, o cauta disperat, si ameteala il cuprinse, incerca sa alerge si nu putea, ceva il tinea locului, se uita si observa ca gheata i se urca pe incaltari aproape pana la glezne, se desprinse cu greu dar tot incet se misca. Inima ii batea cu putere, degetele ii amorteau, Jaraia, unde era scumpa lui Jaraia, nicaieri nu o vedea, cand vazu o silueta care intra in casa unde locuia ce ii semana. Jaraia! Dar aceasta nu raspunse. Cu eforturi supraomenesti avansa pana la usa de la intrare si cand o deschise totul era inghetat. Nu, nu se poate, nu este adevarat – spuse usor cu toata puterea lui. Urca spre etaj dar treptele erau alunecoase, mana I se lipea pe balustrada inghetata, fiori reci ii muscau din suflet, durerea sfasietoare ii ajungea pana la creier. Intr-un final a ajuns la usa ei, care era acoperita de gheata, batu cu pumnii sangerii, cu picioarele reci, durerea batea si ea in el ca o toba, cazu la pamant, ghemuit, singur, lacrimile care ii curgeau pe obraji incet dar sigur se cristalizau, respiratia ii incetini, inima ii batea foarte rar, tic tac, tic tac, tic tac. Apoi o liniste apasatoare, sinistra, maini reci ii mangaiau fruntea. Ca fulgerat tresari direct la realitate, mana se retrase si Neeve scoase un tipat scurt, parca trezit din morti simturile i se intoarsera si pe fata ei observa nedumirirea.
– Imi pare rau ca te-am trezit dar tremurai si abia mai miscai, se pare ca in timpul noptii te-ai agitat si te-ai dezvelit, am crezut pentru o clipa ca ai murit. Vorbele ei blande il linistira si isi readuse aminte exact unde era.
– Am avut doar un vis ciudat, imi pare rau ca te-am speriat. Multumesc de despteptare, a venit exact la momentul oportun. Incerca sa se ridice in picioare dar nu reusi, avea picioarele amortite, puse mana si descoperi ca erau foarte reci, acest lucru il sperie.
– Ce s-a intamplat? Spuse ea observand reactia lui ciudata.
– Cred ca am dormit mai mult dezvelit decat invelit, am picioarele amortite. Ea se apropie de el si ii puse mana pe frunte, ca si in vis simti atingerea ei rece si stranse din dinti.
– Ai febra! observa ea, il impinse si il acoperi cat mai bine. Ma intorc repede, sa nu te ridici, o sa agravezi situatia si medicamente nu prea avem, o sa vorbesc cu tata, poate are o solutie, revin cu niste comprese. Aceasta nu astepta raspunsul lui, si se facu nevazuta.

Click pentru continuare


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *